Prețul cărnii de miel în 2025: „Nu va fi deloc scump”, afirmă fermierii

Data actualizării: 9 martie 2025

În preajma sărbătorii de Paște, românii se întreabă cât va costa carnea de miel. S-ar putea să avem vești bune pentru cei care se pregătesc să-și pregătească masa tradițională. Fermierii susțin că prețurile nu vor fi piperate, așa cum erau așteptările.

Prețul special al cărnii de miel

Contrar așteptărilor, anul acesta, mielul nu va fi deloc scump. Deși românii se așteptau la prețuri piperate, potrivit fermierilor, bugetul consumatorilor nu va fi dat peste cap. În perioada Paștelui, carnea de miel va avea prețuri avantajoase. Potrivit agrointel.ro, anul acesta, românii vor scoate din buzunar aproximativ 22 lei/ kg în viu. Fermierii susțin că este un preț corect, mai ales dacă luam în considerare faptul că s-au luptat cu pesta micilor rumegătoare.

„Prețul nu va fi mai mult de 22 lei pe kilogram viu. E pentru buzunarul fiecăruia fiindcă, de sărbătorile pascale, care sunt pe data de 20 aprilie, nu va ajunge la o greutate de 35 kg în viu. Va fi undeva la 20-25 kg maximum. Asta înseamnă, în carcasă, undeva la 10-15 kg maximum.”, a spus Ionică Nechifor, fermier, pentru agrointel.ro.

Recomandările fermierilor pentru cumpărarea mieilor

În perioada Paștelui, mieii sunt la mare căutare, însă, românii sunt trebuie să fie foarte atenți la anumite detalii. Potrivit fermierilor, cei mai buni miei sunt cei de la 10 kg în sus, în carcasă. Cei care optează pentru o astfel de greutate se vor asigura că beneficiază de carne de cea mai bună calitate.

Citește și:

„Am văzut că o parte din punctele de sacrificare au luat ființă în țară. Încurajez pe toată lumea să aibă aceste puncte de sacrificare. Eu mi-aș dori foarte mult, în același timp, un parteneriat între Consiliul Județean și asociațiile profesionale sau UAT-urile se pot implica.”, a mai spus fermierul, potrivit aceleiași surse. Datorită cererii mari de miei în perioada Paștelui, fermierii din România susțin că ar fi bine să se înființeze puncte de sacrificare la nivelul fermei. În acest fel, s-ar putea construi o relație strânsă între producători și procesatori, iar primăriile ar putea încasa venituri suplimentare.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨