Raluka vorbeste despre relatia cu iubitul ei cu 22 de ani mai in varsta

Artista Raluka a vorbit deschis despre relația cu iubitul ei, Guy Kouris, care este cu 22 de ani mai în vârstă decât ea. Cei doi formează un cuplu de ceva timp și de anul trecut locuiesc împreună. Raluka a dezvăluit ce a învățat de la actualul partener și cum a afectat acesta viața ei.
Un partener de viață
Cei doi s-au cunoscut în Mexic, unde Guy Kouris este proprietarul unui complex turistic. Născut în Israel, iubitul artistei a trăit în Argentina și în Mexic, dar acum locuiește în România pentru a putea fi mai aproape de Raluka. Deși există o diferență de vârstă semnificativă între ei, cei doi s-au înțeles încă de la început.
Artista a fost cucerită de partenerul ei, despre care are doar cuvinte de laudă. Raluka a primit exact ceea ce și-a dorit de la o relație și spune că este singura persoană care a ajutat-o să fie mai liniștită și mai puțin impulsivă.
„Cu bunătatea și cu răbdarea. Este cel mai bun om de pe pământ. Asta mi-am dorit, asta am primit. Este cel mai bun om. E singurul om care a reușit să mă liniștească, să fiu mai relaxată, să fiu mai liniștită, să nu mai fiu atât de impulsivă, să nu mai sar să spun ‘Nu’ înainte să ascult propoziția până la final. Mi-a arătat ce înseamnă iubirea sinceră cu toate frumusețile ei, fără nimic toxic”, a declarat Raluka.
Cum s-au cunoscut
Cei doi s-au cunoscut în timp ce Raluka se afla în vacanță. Au povestit diverse lucruri unul despre celălalt, iar Guy a fost impresionat de ea încă de la început. În plus, sunt compatibili în toate privințele. „Eram în vacanță în seara în care l-am întâlnit. I-am povestit despre mine, iar el mi-a povestit despre el, dar nu prea. Am aflat după câteva zile cine e, ce face. Îi place foarte tare că muncesc foarte mult, că sunt ambițioasă și un om care are un țel în viață. Suntem compatibili din toate punctele de vedere. Ce trăiesc eu în acest moment e minunat, e afară din această lume. El, în momentul ăsta, înțelege fiecare tâmpenie pe care pot să o fac și are soluția pentru fiecare nebunie de-a mea. E un om foarte calm. Îmi calmează toți nervii. Mă calmează cu totul. Cred cu tărie, 100%, că el este sufletul meu pereche”, a povestit Raluka.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨