Răsturnare de situație în cazul festivalului Beach, Please! Implicații internaționale după ancheta DIICOT

Procurorii DIICOT Constanța au luat o decizie neașteptată în urma scandalului legat de drogurile de la festivalul Beach, Please!, organizat de Selly. După ce un artist american a consumat substanțe interzise pe scenă și a fost lăsat să plece acasă, acesta se confruntă din nou cu problemele legale.
Scandalul de la festival
Ediția din 2025 a festivalului Beach, Please! a fost plină de incidente, dar niciunul dintre acestea nu se compară cu ce s-a întâmplat anul trecut. Atunci, artistul american, cap de afiș al evenimentului, a ajuns la poliție, după ce s-a drogat pe scenă. Wiz Khalifa, pe numele său real Cameron Jibril Thomaz, a fost trimis în judecată de DIICOT și condamnat la Tribunalul Constanța. Acesta urmează să plătească o amendă de 3.600 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.
DIICOT cere rejudecarea cazului
Surpriza a venit o lună mai târziu, când DIICOT Constanța a cerut rejudecarea cazului. Astfel, Wiz Khalifa va fi citat din nou la procesul din România, acum la Curtea de Apel Constanța, în faza de apel. Nu este clar, până la această oră, care este motivul pentru care DIICOT a făcut apel la sentința Tribunalului Constanța, în cazul lui Wiz Khalifa.
În practică, Ministerul Public nu este obligat să facă apel la orice soluție într-un proces penal. Decizia de a formula apel este una discreționară, luată în funcție de analiza legalității și temeinicia hotărârii. În general, procurorul atacă soluțiile de achitare, de încetare a procesului penal sau chiar de condamnare, în cazul în care este prea blândă.
Americanul Wiz Khalifa, care a cântat la Beach Please! 2024, riscă, în continuare, o pedeapsă de închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu o amendă. Dacă infracțiunea a fost comisă cu droguri de mare risc, pedeapsa poate ajunge la o condamnare cuprinsă între 6 luni și 3 ani de închisoare.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨