Sebastian a murit la doar un an și jumătate după ce tatăl său l-a uitat în mașina încinsă, timp de 3 ore

Data actualizării: 26 iunie 2025

Sebastian, un copil de doar un an și jumătate, a murit în Ormond Beach, Florida, după ce tatăl său l-a lăsat timp de trei ore într-o mașină supraîncălzită.

Tragedia s-a petrecut pe 6 iunie 2025, în jurul orei 11:30, când Scott Gardner, tatăl copilului, și-a lăsat fiul pe bancheta din spate a unui camion, cu un ventilator portabil ca singură sursă de aerisire. Aerul condiționat era nefuncțional, iar temperaturile din vehicul au devenit insuportabile.

Ce a făcut tatăl în timp ce copilul murea încet în mașină


După ce l-a lăsat pe micuț în camion, bărbatul a intrat în frizeria „Classic Cuts” pentru a se tunde, apoi a mers la un bar din apropiere, „Hanky Panky’s Lounge”. Potrivit înregistrărilor video și martorilor, Gardner a băut acolo timp de aproape două ore, între 12:00 și 14:00. La un moment dat a ieșit afară din cauza unui incident cu mașina unei angajate de la bar, dar nu s-a gândit să verifice copilul aflat în camionul încins.

Citește și:

Scott Gardner a revenit în pub și a continuat să bea bere până în jurul orei 14:40. Abia atunci s-a întors la camion și a pornit spre casă. La scurt timp după ce a ajuns acasă, a sunat la 911 și a anunțat că fiul său nu mai respiră.

„Fiul meu nu mai respiră. Are un an și jumătate. Oh, Doamne. Tocmai avea ochii deschiși”

Paramedicii care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru copil. Șeriful Mike Chitwood a declarat că micuțul era deja decedat de câteva ore. Trupul băiețelului a fost dus la spital, unde s-a constatat că avea o temperatură corporală de peste 40 de grade Celsius.

După tragedie, Scott Gardner s-a întors în același bar, însoțit de mama sa, și a rămas acolo până la miezul nopții. Martorii le-au spus polițiștilor că niciunul dintre ei nu părea afectat de cele întâmplate. Autoritățile iau în calcul varianta că bunica nu știa de moartea copilului în acel moment.

Pe 19 iunie, la aproape două săptămâni de la incident, Scott Gardner a fost arestat. Acuzațiile formulate împotriva lui sunt de omor prin imprudență agravată asupra unui copil și neglijență care a dus la vătămare corporală gravă. Ancheta a arătat că inițial bărbatul a încercat să inducă în eroare autoritățile, oferind mai multe versiuni ale celor întâmplate în ziua tragediei.

„A mințit poliția și ne-a oferit o grămadă de povești neadevărate despre ce s-ar fi întâmplat. La final, și-a recunoscut faptele și a spus adevărul”șeriful Mike Chitwood

Potrivit anchetatorilor, Scott era conștient de pericolul în care se afla fiul său, dar a ales să îl lase în mașină, într-un mediu cu temperaturi letale. Ventilatorul alimentat cu baterii, montat în camion, nu a fost suficient pentru a menține copilul în viață în condițiile caniculare din Florida.

Imaginile de pe camerele de supraveghere și mărturiile martorilor confirmă că tatăl nu și-a exprimat îngrijorarea pentru copil în niciun moment, nici măcar când a fost în preajma mașinii în timpul incidentului din parcare. În schimb, a ales să continue să consume alcool până aproape de ora 15:00.

De asemenea, revenirea sa în bar după ce Sebastian a murit a fost un element-cheie pentru anchetatori. În ciuda faptului că își pierduse copilul, Scott Gardner a rămas în local până la miezul nopții, alături de mama lui.

„Nu părea afectat. Era ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”martor

Dosarul va fi înaintat procurorilor din comitatul Volusia, iar autoritățile au anunțat că iau în calcul și alte acuzații, în funcție de evoluția anchetei. Deocamdată, Scott Gardner se află în custodia poliției și urmează să fie audiat din nou.

Ancheta continuă și asupra bunicii copilului, dar nu există, deocamdată, suspiciuni clare că aceasta ar fi știut ce s-a întâmplat. Poliția va stabili dacă femeia era informată în momentul în care a mers cu fiul ei în bar, în aceeași seară în care Sebastian a murit.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨