Secretele culturii de căpșuni uriașe și dulci dezvăluite de fermierii spanioli

Data actualizării: 7 mai 2025

Nu doar soiul contează atunci când ai o cultură de căpșuni, ci și modul de îngrijire. Fermierii spanioli ne arată cum se pot obține fructe uriașe și delicioase, iar grădinarii locali vor fi cuceriți de rezultate.

Trucurile spaniolilor pentru căpșuni delicioase

În Spania, cu precădere în regiunea Huelva – faimoasă pentru culturile sale impresionante de căpșuni, încă se mai folosesc metode tradiționale pentru îngrijirea fructelor. Astfel, primul pas pentru a avea căpșuni mari și gustoase este îngrijirea solului, care se fertilizează toamna sau primăvara, dar nu cu soluții chimice, ci cu gunoi de capră foarte bine fermentat. Acesta conține nutrienți esențiali, fiind în același timp blând și cu rădăcinile. În plus, spaniolii îl combină cu paie, pentru a îmbunătăți textura pământului și a menține umiditatea în condiții optime.

Făina de oase și cojile de ouă măcinate ajută căpșunile să fie mai dulci și mai sănătoase. Se pun în groapa de plantare sau la baza plantei și oferă calciu și fosfor. În plus, mulcirea cu paie păstrează la rândul său umiditatea, previne dezvoltarea buruienilor și protejează fructele de contactul direct cu solul.


Un alt secret al fermierilor spanioli este sulfatul de magneziu. O lingură de „sare amară” se amestecă în 5 litri de apă și se aplică la rădăcină în fiecare lună, pentru a obține o recoltă mai aromată și mai viu colorată de căpșuni.

Citește și:

Cum să obții acasă „elixirul căpșunilor”

Fermierii din Spania, dar și cei din Italia, folosesc un așa zis „elixir al căpșunilor”, care face adevărate minuni. Acesta se poate obține acasă din 1 kg urzici proaspete, echivalentul a 200 g uscate, 2–3 coji de banană – bogate în potasiu și fosfor, 4–5 coji de ou bine uscate și pisate – reprezintă o sursă importantă de calciu, dar și 10 litri apă, de preferat de ploaie sau lăsată 24h la decantat.

Opțional se mai poate adăuga și o lingură de melasă sau miere pentru o fermentare mai rapidă. Pune toate ingredientele într-un recipient de plastic și lasă-le la fermentat 7–10 zile, acoperite ușor. Amestecă în fiecare zi. Când nu mai apare spumă și miroase ușor înțepător, este gata de folosit. Se amestecă o parte macerat cu zece părți apă și se toarnă la rădăcină la fiecare 10–14 zile. Nu aplica pe frunze când e foarte cald sau înainte de cules și vei obține căpșuni mai mari și mai dulci, dar vei ține și bolile la distanță, notează romaniatv.net.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨