Statul oferă 40.000 de lei românilor care fac reparații în casă! Puțini știu că pot primi acești bani, dar iată ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a beneficia de această sumă nerambursabilă.

Persoanele fizice care doresc să-și izoleze termic locuința pot solicita de la stat o sumă de până la 40.000 de lei în cadrul programului Casa verde Plus. Acest program are ca scop încurajarea folosirii materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor și a îmbunătăți calitatea mediului.

Care sunt condițiile pentru obținerea sumei de 40.000 de lei?

Banii nerambursabili vor fi acordați persoanelor fizice pentru casele aflate în construcție sau deja existente, cu condiția ca acestea să aibă cel mult parter și două etaje. Suma acordată poate ajunge până la 40.000 de lei, dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat, sub forma unei prime de eficiență energetică.

Reclamă

Fiecare solicitant poate cere o singură primă de eficiență energetică, iar eventualele costuri suplimentare vor fi suportate de către acesta. Cheltuielile eligibile cuprind achiziția de produse și servicii necesare, precum și lucrările de implementare a proiectului, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora.

Când programul Casa verde Plus intră în vigoare, informațiile vor fi disponibile pe avocatnet.ro pentru cei interesați să beneficieze de această facilitate oferită de statul român.