Scrisoarea unei mame luptătoare!

Mioara este o femeie care se ocupă de curățenie, zi de zi, chiar în școala unde învață și fiica ei, Beatrice. În ultimul an a lucrat la o fabrică din orășelul transilvănean unde locuiește, însă uzina a dat faliment în urmă cu ceva timp.

Mioara a scris o scrisoare despre viața ei, așa cum este ea, cu bune și cu rele. Fetița Mioarei este ținta glumelor colegilor ei de clasă. Copiii răutăcioși fac zilnic glume pe seama mamei lui Beatrice. Într-o zi, mama fetiței a venit în clasă și le-a vorbit micuților.

Reclamă


“Numele meu e Mioara și am 44 de ani. Sunt o mamă ca oricare alta și îi mulțumesc în fiecare zi Lui Dumnezeu că îmi dă putere de muncă și am ce pune de mâncare pe masă. Soțul meu a murit în urmă cu 5 ani și de atunci mă descurc greu. Părinții mei nu mai sunt nici ei pe pământ. Toată averea mea e micuța mea, Beatrice.”

Mi-e greu să scriu această scrisoare. Am un nod în gât și nici nu știu dacă e bine să spun toate astea, dar m-am gândit că poate așa o să ne amintim să fim oameni. Sunt o femeie umilă, recunosc, nu mi-a plăcut învățătura. Nu am vrut să fiu un om mare când eram mică. Părinții m-au pus la treabă de mic copil și am îmbrățișat orice muncă de-a lungul vieții. Acum am o fetiță de 10 ani de care sunt tare mândră.

Sunt femeia de serviciu de la școala unde învață comoara mea. Fata mea e tare supărată din cauza glumelor răutăcioase pe care le fac colegii ei de școală. I-am zis de multe ori lui Betty să nu îi bage în seamă. Eu nu îi judec pe copiii altora. Până la urmă, sunt niște copii și o să își dea seama când vor crește de greșelile pe care le fac.

„Mă doare foarte tare că fetiței mele îi este rușine cu mine.” Sunt zile în care șterg podeaua pe holurile școlii și Beatrice mă ignoră. Când vine acasă plânge și mă ia în brațe. Își cere iertare în fiecare zi.

„Am întrebat-o: Mami, ce-ai pățit?”

“Mami, îmi zic copiii că băncile lor sunt șterse prost și dacă o să mai vadă mizerie să le șterg eu, că mama ta nu se pricepe. Așa mi-au zis. Într-o zi mi-au aruncat penarul în gunoi și mi-au zis să văd ce se întâmplă, că poate tu o să îmi arunci penarul când vii să strângi gunoiul din clasă.”

M-am enervat foarte tare și într-o zi am vrut să vorbesc cu învățătoarea. Unul din copii e fiul primarului, celălalt e al unei învățătoare de la o altă clasă.

Am mers cu fata mea dimineața la școală. La prima oră, era oră de dirigenție. Am întârziat intenționat pentru că am vrut să discutăm problema asta.

I-am luat pe fiecare pe rând să îi întreb dacă banca lor e curată când ajung la școală. Toți mi-au zis că da, că e mereu curățenie.

Fata mea a început să plângă. Nu a mai suportat rușinea. În acel moment, învățătoarea, care nu știa nimic despre toate astea, i-a rugat pe copii ca de azi înainte să facă ei curățenie în clasă, iar eu să mă ocup doar de holuri, baie și alte clase.

„A vorbit cu domnul director și a fost de acord.”

După o săptămână, când mă aflam pe hol și ștergeam geamurile, unul din copiii care o înțepau pe fata mea a venit la mine și a început să plângă.

“Și-a cerut iertare și mi-a zis că acum înțelege cât de grea e munca pe care o fac.”

Era primul din clasă de serviciu cu curățenia. L-am luat în brațe și i-am zis că nu mă pot supăra pe el, dar mă pot supăra dacă cineva o face pe Betty să plângă.

Recent a fost ziua mea de naștere și mi-au făcut cadou un mare buchet de flori. Fata mea era tare fericită în ziua aia.

Astăzi, copiii se înțeleg bine și mă mai cheamă în clasă să îmi mai povestească de-ale lor.

„Îi mulțumesc învățătoarei pentru lecția de viață pe care mi-a dat-o și mie și elevilor ei.”