Tabăra sportivă se transformă în tragedie: băiat de 13 ani intră în comă după crampe la picior

Tabăra sportivă a unui băiat de 13 ani, Austin Hunter, s-a transformat într-un coșmar după ce a ajuns în comă, urmare a unor simple crampe la picior. Austin, originar din West Sussex, nu avea nici cea mai mică idee că viața lui se va schimba atât de radical.
De la crampe la comă
Inițial, Austin s-a plâns de niște crampe la picior. Părinții lui, Warwick și Holly, au crezut că este vorba doar de efort fizic și că fiul lor își va reveni. În scurt timp, ritmul cardiac al lui Austin a urcat vertiginos până la 120 bpm, iar degetele i s-au învinețit. Băiatul de 13 ani a fost internat la East Surrey Hospital la ora 18:00, iar la ora 22:00, părinții lui au primit o veste proastă.
„Austin a început cu crampe care săreau de la gambă la coapsă, la genunchi, de-a lungul ambelor jumătăți. Apoi obosea excesiv și ajungea complet epuizat. L-am dus la medic și ni s-a spus să îi oferim repaus și hidratare”, a povestit tatăl lui Austin.
Un diagnostic terifiant
Warwick și Holly au aflat de la cadrele medicale că fiul lor s-ar putea să nu supraviețuiască. Ulterior, Austin a fost plasat într-o comă indusă și transferat de urgență la spitalul Evelina London Children’s. În acele momente, părinții au simțit că este momentul să își ia „rămas bun” de la fiul lor. Austin a fost diagnosticat cu o complicație gravă a unei infecții cu Streptococ A, care ajunsese în sânge și a condus la septicemie și insuficiență multiplă de organe. Ficatul și rinichii lui Austin au cedat, iar medicii au crezut că băiatul nu va face față.
Austin a continuat să lupte, însă viața lui nu a mai fost niciodată la fel. Băiatul de 13 ani a trecut prin numeroase operații pentru a-i fi salvate membrele. A stat trei luni la terapie intensivă, după care a petrecut încă alte luni în unitatea critică și într-un salon. La un moment dat, medicii au decis să îi amputeze piciorul stâng, care căpătase o nuanță mai închisă și care risca să otrăvească și restul corpului.
Desi era pasionat de sport, Austin s-a văzut nevoit să renunțe la ambele membre. Băiatul de 13 ani a fost dublu amputat și și-a început viața cu proteze. Chiar dacă nimic nu a mai fost la fel ca înainte, nu s-a dat bătut. Acesta a încercat diverse sporturi pentru persoane cu mobilitate redusă, precum tenis, cățărare și golf. Austin s-a antrenat inclusiv cu fosta paralimpică Rachel Morris, medaliată cu aur la canotaj în 2016.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨