Țara care stă pe 83 de miliarde de dolari. A fost descoperit cel mai mare zăcământ de aur din lume

Data actualizării: 14 iulie 2025

Un zăcământ uriaș de aur, evaluat la 83 de miliarde de dolari, a fost descoperit în provincia Hunan, din sudul Chinei. Conform Biroului de Geologie din Hunan, acesta este cel mai mare zăcământ de aur descoperit până acum în lume, depășind cele 900 de tone metrice estimate în mina South Deep din Africa de Sud.

China domină piața mondială a aurului

Descoperirea cuprinde aproximativ 1.000 de tone metalice, echivalentul a 1.100 de tone de aur prețios. Geologii chinezi au identificat la o adâncime de 2.000 de metri peste 40 de filoane de aur conținând circa 330 de tone de aur de cea mai înaltă calitate.

Se estimează că la o adâncime de 3.000 de metri există un depozit și mai mare, ce ar putea conține cel puțin 1.100 de tone de aur pur, conform Science Alert.


  • Valoarea estimată a zăcământului: 600 de miliarde de yuani sau 83 de miliarde de dolari
  • Cantitate estimată: 1.100 de tone de aur prețios
  • Filoane de aur identificate: peste 40
  • Adâncime explorată: 2.000 – 3.000 de metri

China este lider mondial în producția de aur, contribuind cu 10% din producția globală, având rezerve ce depășesc 2.000 de tone. Descoperirea recentă a crescut prețul aurului, care deja era pe un trend ascendent, pe fondul cererilor crescute la nivel global.

Citește și:

Potrivit presei din Beijing, zăcământul a fost găsit pe un câmp aurifer considerat anterior epuizat, ridicând întrebări despre cât aur a rămas în urma exploatărilor anterioare la nivel mondial.

Geologii sugerează că probele prelevate din zona Hunan pot indica un zăcământ chiar mai mare decât cel estimat inițial, transformându-l într-un adevărat tezaur.

În prezent, China consumă de trei ori mai mult aur decât produce, fiind nevoită să importe aur din țări ca Australia sau Africa de Sud.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨