Telefonul vechi și rar care poate valora cât cinci apartamente în București

Te-ai gândit vreodată că un telefon vechi, pe care îl ai prin casă, ar putea valora o avere? Poate că nu, însă există modele de telefoane care, datorită rarității și stării lor impecabile, pot ajunge să valoreze sume considerabile de bani. Un astfel de telefon a fost vândut recent la o licitație pentru suma de 4,5 milioane de coroane daneze, adică aproximativ 600.000 de euro. Cu o astfel de sumă poți deveni proprietarul mai multor apartamente în Capitală.
Verifică dacă ai și tu un astfel de telefon și, dacă este cazul, iată ce trebuie să știi despre el. Cele mai importante aspecte sunt legate de modelul și starea dispozitivului. Aceste atribute îi cresc valoarea, ba chiar îl pot face să devină o piesă de colecție pentru pasionați.
Un telefon rar și valoros
Un astfel de telefon este primul model de iPhone, lansat de Apple în anul 2007. Inițial, versiunea cu memorie de stocare de 8GB s-a vândut cu 599 de dolari. Acum, în urma unei licitații, câștigătorul a plătit o sumă importantă de bani pentru el. Motivul este că dispozitivul nu a fost niciodată scos din ambalajul original, iar starea lui este impecabilă.
Telefonul în cauză a fost primit în dar de o femeie din America. Din cauză că acesta nu era compatibil cu rețeaua sa mobilă, nu l-a folosit niciodată. Femeia l-a ținut, ani la rând, într-un dulap. Când și-a adus aminte de el, s-a gândit că mai bine l-ar vinde la o licitație. Niciun moment nu s-a gândit că acest telefon uitat în dulap îi va aduce o sumă atât de mare de bani.
Un alt exemplu valoros
Un alt exemplu bun este al unui telefon marca Motorola. Fiind vorba despre primul model produs de companie, telefonul în cauză s-a vândut pe eBay. Suma nu este deloc de neglijat. Deși inițial avea un preț de doar 80.000 de coroane, dispozitivul rar s-a vândut cu aproape trei milioane de coroane, după cum relatează fonetech.cz.
Deci, dacă ai prin casă un telefon vechi, nu te grăbi să îl arunci. Poate că este un model rar și valoros, care îți poate aduce o sumă considerabilă de bani. Fă o selecție și gândește-te ce obiect ar putea deveni pentru alții o piesă de colecție, iar pentru tine o sursă de bani.
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
Se dă a 13-a pensie înainte de Paște 2025! Despre ce sumă de bani este vorba? Marcel Ciolacu: „Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar”
Elevii care vor primi 352 de lei în luna martie: Cum se calculează și care este cuantumul minim al burselor în 2025
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨