Vacanță plină de peripeții pentru o vedetă Antena 1 în Bali, destinația exotică dorită de mulți

Data actualizării: 9 iunie 2025

O celebritate de la Antena 1 a trăit o aventură de neuitat în Bali, o destinație exotică la care mulți visează. Cu toate acestea, vacanța mult așteptată a avut parte de nenumărate peripeții și momente de panică.

Escapadă mult visată, umbrită de ghinion

Cristina, fosta concurentă de la Insula Iubirii, a investit mii de euro într-o vacanță de vis, doar pentru a se confrunta cu furtuni pe mare, o boală agresivă și aventuri periculoase în trafic. Timp de 27 de zile, alături de partenerul ei, Andrei Rotaru, sejurul exotic a devenit o adevărată provocare.

„27 de zile am stat. Cele mai tari întâmplări… să mă gândesc! Ar fi multe de povestit pentru că fiecare zi a fost o aventură literalmente. Am vizitat locuri minunate, am trăit intens 18 ore din 24 (s-a dormit destul de puțin, din cauza entuziasmului). Am întâlnit oameni frumoși sufletește, ne-am disciplinat mai mult (program de mese, hidratare și detox).”, a mărturisit Cristina.

Dezastru în paradis

Desi Bali pare un vis, Cristina și Andrei au trecut și prin momente mai puțin plăcute. Au avut de-a face cu situații medicale și episoade tensionate, din cauza vremii nefavorabile și a condițiilor din anumite zone vizitate.


„Ca și dificultăți am experimentat Bali belly (boala călătorului, un fel de enterocolită acută), de aceea am avut nevoie de mâncare ”curată”, regim alimentar! Slavă Domnului a trecut repede, cu ajutorul unei perfuzii și a multor medicamente, printre care și antibiotic. Alt episod intens a fost când am ajuns pe o insulă (în Nusa Penida), jos în port era ca după război, neîngrijit. Mai mult de atât, era și furtună. Cu toate astea am plecat să facem snorkeling că era programat. Așa că ne-am îmbarcat către un spot unde aveam să înotăm cu piscile de mare, numai că valurile au fost extrem de agresive, încât s-a facut cale întoarsă după 20 de minunte. Nu înainte să ”zbor” prin barcă.”, a relatat Cristina.

Pe lângă problemele de sănătate și condițiile meteo dificile, Cristina a avut parte și de o experiență terifiantă în trafic, în timp ce se deplasa cu scuterul prin haosul străzilor din Bali. Aventura pe două roți s-a transformat rapid într-un test al nervilor, mai ales când ea și iubitul ei au fost nevoiți să țină pasul cu șoferi extrem de grăbiți, pe un drum aglomerat și periculos.

Citește și:

„Și o altă sperietură am tras în trafic, pe scuter, când doi dintre șoferi ne-au imunizat în ceea ce privește viteza în traficul excesiv de aglomerat. Efectiv mi-am scos toate rugăciunile de la ”naftalină” și am făcut o mini febră musculară la brațe de cât de strâns mă țineam. La coborâre am fost recunoscători că am ajuns cu bine la destinație. Precizez că eram pe scutere diferite, eu și Andrei, și ne pierdusem urma. Dar a coincis că amândoi am nimerit doi vitezomani. Noi am ales să trăim simplu, așa că, costurile s-au învârtit în jurul sumei de 5000€ (cu tot cu zboruri). Rentabil, zic eu, la câte am vizitat și ținând cont și de activitățile bifate!”, a încheiat fosta concurentă de la Insula Iubirii.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨