Vești excelente pentru 2,9 milioane de pensionari: ce se schimbă începând cu 1 septembrie 2025

Data actualizării: 9 septembrie 2025

De la 1 septembrie 20252,9 milioane de pensionari din România nu vor mai plăti CASS dacă pensia lor este sub 3.000 de lei. Măsura, parte a pachetului de austeritate anunțat de Guvernul Bolojan, îi vizează pe seniorii cu venituri mici și vine în contextul introducerii unei noi taxe pentru restul pensionarilor.

Scutirea se aplică exclusiv celor cu pensii mai mici de 3.000 de lei, restul urmând să plătească în funcție de cuantum.

„Am comunicat de la început că pragul un pic mai acceptabil este de peste 4.000 de lei, în condiţiile în care această măsură e una pe care o iei cu regret. Chiar dacă e o măsură temporară, afectează veniturile a peste 1,7 milioane de români” – ministrul Muncii.

Cine beneficiază de scutire totală

Ministrul a precizat:


„Sunt 2,9 milioane de pensionari care nu vor plăti niciun leu în plus. Sunt 2,9 milioane de pensionari care au pensii de până în 3.000 de lei, între 3.000 şi 4.000 de lei sunt 790.000 dintre pensionari, iar restul 4,7 milioane sunt peste 4.000 de lei.”

Pe lângă criteriul de venit, există categorii speciale exceptate de la plata CASS:

Citește și:
  • Persoanele cu cancer, care primesc tratament și monitorizare prin programele naționale derulate de CNAS și în baza Legii nr. 293/2022.
  • Bolnavii incluși în programele naționale pentru afecțiuni grave precum diabetul și bolile cardiovasculare, beneficiind de tratamente și dispozitive medicale până la vindecare.
  • Persoanele cu handicap, indiferent de cuantumul pensiei.

Tot din 1 septembrie 2025, coasigurații – soțul, soția și părinții fără venituri – nu vor mai fi asigurați automat în sistemul public de sănătate. Pentru a beneficia în continuare de servicii medicale decontate de CNAS, aceștia vor trebui să se asigure individual, depunând Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate persoanelor fizice. Practic, accesul lor la consultații, tratamente și investigații va depinde de plata lunară a contribuției.

De la 1 august 2025 intră în vigoare și taxarea pensiilor mai mari de 3.000 de lei cu 10% pentru CASS, însă doar pentru partea care depășește acest prag. De exemplu, un pensionar cu o pensie de 4.000 de lei va plăti 100 de lei lunar, corespunzător diferenței de 1.000 de lei peste limită.

„CASS pentru pensiile de peste 3.000 ne referim la 10% pentru ce depăşeşte 3.000 de lei, nu pentru întreaga sumă. Vom încerca să revizuim amendamentul acesta, sunt mai multe amendamente pe care vrem să le promovăm în pachetul următor. Sunt convins că va fi o măsură temporară. Avem motivaţia acestui deficit bugetar care nu va fi o constantă, va scădea în anii următori. O parte din deficit este Autostrada Moldovei, dar este o investiţie. N-o să construim această autostradă de două ori, nu facem deficit continuu. România trebuie să crească economic şi o va face” – ministrul Muncii la Antena 1.

Aceste măsuri fac parte dintr-un plan de ajustare bugetară menit să reducă deficitul și să protejeze categoriile vulnerabile de pensionari.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe dinpopor.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨